Si vine,
Din ce in ce mai repede.
Se apropie.
Peretii prostiei ma strivesc,
Incet, si cresc.
Sunt din ce in ce mai mari,
Mai tari.
Alerg pe-un coridor infinit,
Fara sfarsit,
Ferestrele inchise,
Lumanarile stinse, intinse.
Pe peretele alb negru,
Mucegaiul se prelinge cu-ncetul,
Si ma arunc intr-un abis,
Dorindu-mi sa fie doar un vis.
Cad in nimicul mereu,
Si ma intreb...unde-i Dumnezeu?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu